Dinamo – Gaz Metan, va avea loc astăzi, de la ora 19:55, duelul urmând a se disputa în cadrul rundei 27 din Liga 1. Partida va fi arbitrată de Sebastian Colțescu. În tur, la Mediaș, Gaz Metan s-a impus cu scorul de 2-1.
Cele două formații sunt vecine de clasament înaintea duelului din „Groapă”, Dinamo fiind pe locul 15 cu 13 puncte, iar ardelenii pe locul 14 cu 22 de puncte.
„Câinii” vin după o remiză eroică la Arad cu UTA, scor 0-0, bifând primul punct în deplasare în acest sezon, după 12 înfrângeri pe linie în jocurile de „afară”. „Alb-roșii” au terminat meciul în 9 jucători după ce Ehmann și Răuță au fost eliminați în urma cumului cartonașelor galbene, cei doi urmând a fi suspendați pentru acest duel.
De partea cealaltă, Gaz Metan a cedat în prelungiri cu CFR Cluj pe teren propriu, scor 2-1. Între timp, situația la Gaz Metan a devenit de-a dreptul dramatică, șansele ca ardelenii să evite în acest an retrogradarea fiind din ce în ce mai mici.
Depunctată de FRF din cauza datoriilor către Ronaldo Deaconu, plecat între timp de la echipă, medieșenii au fost părăsiți săptămâna aceasta de mai mulți titulari, urmând a aborda restul sezonului regular dar și play-out-ul cu juniorii. Cei 8 jucători care și-au încheiat conturile cu găzarii, câștigându-și libertatea după ce au renunțat la toate drepturile financiare pe care le mai aveau de primit din partea clubului la data de 14 februarie sunt Răzvan Horj, Răzvan Trif, Octavian Vâlceanu, Mihai Lixandru, Ioan Filip, Răzvan Grădinaru, Vlad Morar și Gabriel de Moura, ultimii trei semnând între timp cu Dinamo, având chiar drept de joc vineri contra fostei formații.
Având în vedere contextul, Ilie Poenaru și-a reziliat la rândul său contractul cu Gaz Metan, tehnicianul afirmând că nu-și dorește să-și treacă în dreptului CV-ului său o retrogradare care nu ar fi a sa ci a autorităților locale din Mediaș și a Romgazului. Secundul lui Poenaru, Marin Dună, a rămas la echipă momentan și va fi pe bancă la meciul cu Dinamo, în care Gazul va conta pe mai mulți juniori de la U19.
Având în vedere situația de la Mediaș, bookmakerii au scăzut foarte mult cotele pe o victorie a „câinilor”, selecția pentru „1” solist ajungând de la 2.40, în momentul deschiderii liniilor de pariere, la 1.57, după care au scos din ofertă acest meci. În această dimineață s-au redeschis liniile de pariere pe Dinamo – Gaz Metan Mediaș, iar noi vă propune 4 variante de profit de la duelul din „Groapă”.
Echipe probabile Dinamo – Gaz Metan: Dinamo: Figueiredo- Buleică, Patriche, R. Grigore, A. Radu – J. Rodriguez, Pierret – C. Matei, Ivanov, I. Borcea – Ivanovski Antrenor: Flavius Stoican Gaz Metan: Buzbuchi – Kanda, Matricardi, Mathaus, Dobrescu – Ed. Avram, Șteau – N. Chamed, Gașpar, Harfaș – P. Costea Antrenor: Marin Dună
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER